Reprezentativa României formată din juniori născuți în anul 2001, care în toamnă va debuta în calificările Euro Under 17, a terminat la egalitate, scor 1-1, în primul meci internațional de pregătire din 2017. Partida s-a disputat la Paralimni, în Cipru, acolo unde tricolorii (n.a. delegația României este cazată la un stabiliment de patru stele plus, Atlantica SunGarden Beach Hotel, din Ayia Napa) se pregătesc încă din 1 februarie, iar unicul gol al echipei antrenate de Sorin Colceag a fost marcat de Daniel Toma în minutul 78. Juniorii români (n.a. mijlocașul zlătnean Andrei Mărginean-foto a intrat pe teren în minutul 71) ar fi putut chiar câștiga partida, aceștia având numeroase ocazii în repriza secundă, cea mai mare dintre acestea fiind în minutul 70 când Munteanu a tras în bara transversală. Pentru acest joc, România a jucat în formula: 1. Ducan – 2. Georgescu, 6. Ștefănescu, 3. Vlad (13. Grigoraș, min. 71), 4. Chiorean – 8. Albu-cpt. (15. Andrei Mărginean, min. 71) – 7. Drăgănoaea (18. Munteanu, min. 41), 5. Matiș (16. Dumitrescu, min. 41), 10. Mitran (17. Călin, min. 54), 11. June (71. Nedelcu, min. 66) – 9. Bodea (14. Toma, min. 54). Rezerve neutilizate: 12. Șerban iar Aron Girsik, accidentat, nu a fost disponibil pentru acest joc. Cele două reprezentative de juniori se întâlnesc și joi, 9 februarie, într-un meci revanșă, programat tot la Paralimni, de la ora 15:00. Revenirea în țară va fi pe 11 februarie, iar lotul va rămâne la Buftea în cantonament…



citeste mai mult aici

 
 
 

Publicitate

Publicitate