„Am avut parte de un moment emoționant! Căpitanul echipei noastre Vancea Vasile – „COPILUL”, a primit din partea FAMILIEI SODA, un tricou și o diplomă de excelență, oferite de către emblema fotbalului din Ocna Mureș – Ovidiu Maier și cel care sprijină în permanență sportul ocnamureșean, domnul primar – Silviu Vințeler. Hai SODA Dragă!” se arată în mesajul postat pe pagina de facebook a grupării din Ocne, ieri, după încheierea evenimentului intitulat sugestiv ZIUA FAMILIEI SODA și organizat în sala de sport din localitate. Șapte generații de fotbaliști care îmbracă, sau au îmbrăcat, de-a lungul timpului tricoul alb-albastru al formației de fotbal din Ocna Mureș au răspuns prezent la acțiunea de duminică dimineață și începând cu cei mai mici viitori fotbaliști și terminând cu cei care deja au agățat ghetele în cui…s-au pus pe treabă! Iar cum organizatorii nu au lăsat, ca întotdeauna de altfel, nimic la voia întâmplării ziua fotbalului din Ocne a fost o reușită deplină și a demonstrat că atunci când vrei cu adevărat,… chiar reușești cu adevărat! Rezultatele nu au contat, nu s-au contabilizat, mult mai importantă fiind întâlnirea la o miuță a alb-albaștrilor! Galeria foto de mai jos vorbește de la sine despre ceea ce s-a întâmplat într-o duminică de ianuarie 2017 la Ocna Mureș! (Dan UDREA, sursa foto pagina de facebook a Soda Ocna Mureș)GALERIE FOTO














Post-ul ZIUA FAMILIEI SODA un succes garantat! (GALERIE FOTO) apare prima dată în



citeste mai mult
aici

 
 
 

Publicitate

Publicitate