Volei Club Alba-Blaj are parte de unul dintre cele mai importante meciuri din acest sezon. La Blaj, în Sala „Timotei Cipariu” sosește campioana Tomis Constanța, formație care reprezintă țara noastră și în competițiile europene.

Conștienți de valoarea adversarelor, conducătorii echipei din Blaj speră totuși să ofere o replică bună formației din Constanța.

„ Trebuie să fim cu picioarele pe pământ, trebuie să înțelegem că avem în față o echipă foarte valoroasă, dar asta nu înseamnă că am pierdut meciul. trebuie să fim atenți și dacă vom face asta vom putea face un meci mare”, a declarat Sergiu Ștefănescu, președinte Volei Club Alba-Blaj.

Partida de la Blaj va începe la ora 11.00, în Sala „Timotei Cipariu” și va fi transmisă în direct pe Digisport 2.

 
 
 

Publicitate

Publicitate