Formaţia pregătită de Alexandru Weber, Voinţa „Savini Duie” Sebeş, va disputa jocurile pentru accederea în Divizia A de handbal masculin. Evenimentul va avea loc la Sebeş şi se va desfăşura cel mai probabil în perioada 7-8 iunie.

După nici un an de la înfiinţare, Voinţa Sebeş se pregăteşte de jocurile de baraj. Antrenorul Alexandru Weber a obţinut disputarea jocurilor de baraj la Sebeş, astfel că şansele echipei sale au crescut categoric, mai ales că se vor putea bucura şi de aportul fanilor.

„Este o competiţie pe care trebuie să o câştigăm categoric. Avem şanse mari să promovăm şi nu concep să ratăm obiectivul nostru. Despre viitor, pot spune că sunt în discuţii cu 2-3 jucători, dar despre asta vom vorbi după ce vom promova”, a declarat Alexandru Weber, antrenor Voinţa „Savini Due” Sebeş.

Gruparea din Sebeş va întâlni în turneul pentru promovare formaţiile LPS Arad, Academia „Minaur” Baia Mare, HCM Craiova. În urma jocurilor în sistemul „fiecare cu fiecare”, vor promova direct primele două clasate.

În acest moment lotul echipei Voina Sebeş este alcătuit din:  Radu Balasz, Liviu Moga, Daniel Drăghiţă, Mihai Muntean – portari; Raul Muntean, Lucian Nimu, Cristian Opincariu, Adrian Cunţan, Mihai Macarie, Iancu Mărginean, Bogdan Borza, Vlad Breazu, Silviu Morariu, Iulian Grozav, Adrian Ţone, Claudiu Farcaş, Danuţ Cutean.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate