Duminică, la Ocna Mureș va avea loc meciul dintre Viitorul Unirea și Olimpia Aiud. Momentan, Viitorul Unirea este echipa avantajată în acest meci, având mai multe puncte acumulate în tur.

Olimpia Aiud este la egalitate de puncte cu locul 14, ocupat în acest moment de CS Ocna Mureș, iar echipa din Aiud are nevoie de victorie, pentru a scăpa de emoțiile retrogradării cât mai repede.

Aflată pe locul 8, cu 23 de puncte, Viitorul Unirea nu a reușit prea multe pe piața transferurilor din pauza de iarnă, dar cu toate astea Viitorul dorește  să câştige toate cele trei puncte.

”Mergem la victorie și eu cred că, cu 13 puncte în fața celor de la Olimpia, nu suntem scăpați de retrogradare și încercăm să scăpăm de ea. Cu doi jucători de bază suspendați și un accidentat, sperăm să trecem de Olimpia și să putem câştiga”, a declarat Andrei Vincze,  antrenor principal Viitorul Unirea.

Olimpia Aiud vrea să înceapă returul câștigând toate cele trei puncte puse în joc,  pentru a nu „sta la mâna” altor echipe, la sfârșitul campionatului.

„Noi vrem să începem cât mai bine returul, pentru că noi oricum suntem acolo jos,  dacă vedeți clasamentul e foarte strâns, atât jos, cât și sus, și bineînţeles mergem la victorie, pentru că nu putem face paşi greşiţi. Dacă avem tot lotul valid, sperăm să facem o figură frumoasă în acest campionat. Sperăm să mai facem vreo două transferuri până joi”, a declarat Ioan Timari, delegatul echipei Olimpia Aiud.

Ținând cont de faptul că în mod normal retrogradează în Liga V-a trei echipe, iar în condițiile în care campioana județului Alba va promova în Liga a III-a și CS Zlatna nu va retrograda, din Liga a IV-a ar putea retrograda doar 2 formații.

Partida dintre Viitorul Unirea și Olimpia Aiud va avea loc duminică, de la ora 11.30, pe stadionul din Ocna Mureș.

 
 
 

Publicitate

Publicitate