Pe stadionul „Municipal” din Oradea s-a desfășurat prima zi din cadrul fazei zonale a juniorilor D. Formația antrenată de fostul portar al Unirii Alba Iulia, Raul Unchiaș, a pierdut prima partidă jucată contra celor de la  Universitatea Cluj, cu scorul de 5-1.

Cu 21 de jucători disponibili în lot, Viitorul Alba Iulia, a încercat să facă tot posibilul pentru a încurca una dintre cele mai titrate echipe din campionatul românesc, cu tradiție atât în fotbalul mare, cât și în cel juvenil. Din păcate, albaiulienii nu au reușit să marcheze decât un gol în poarta clujenilor, gol marcat de Alexandru Goța. Din nefericire, diferența de patru goluri între cele două formații nu reflectă total ceea ce s-a întâmplat pe câmpul de joc.

„Scorul nu reflectă în realitate cu tot ce a fost în teren. Am avut o bară, indirectă de la 9 metri și câteva faze periculoase. Am făcut câteva greșeli în apărare care ne-a costat și asta a fost tot. Păcat că nu am fructificat fazele atunci când am avut ocazia și din păcate, cum ratam noi, ei fructificau. Îmi pare rău ca am pierdut la acest scor, dar ce-i de la Universitatea Cluj au majoritatea copiilor din 2000, plus o omogenitate superioară. Am încercat să ținem ritmul cu ei, însă ne-au surclasat fizic. Per total e bine și sperăm că mâine vom avea o altă șansă mai bună.” a declarat Raul Unchiaș, antrenor Viitorul Alba Iulia

Mâine, Viitorul Alba Iulia va înfrunta campioana județului Bihor, FC Bihor Oradea, de la ora 17:00, iar joi va întâlni campioana județului Mureș, Kinder Sângeorgiu de Mureș, de la ora 18:30.

 

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate