1379634_10201671018750267_1283620301_nSchiorul din Arieșeni, Bogdan Gligor, se pregăteșe intens pentru calificările la Jocurile Olimpice din acestă iarnă. Din păcate, singurul sportiv din județ care ar putea ajunge în Rusia, s-a accidentat în urmă cu o lună la un antrenament iar în acest moment deși continuă să schieze zilnic are dureri foarte mari. Bogdan spune că nu se va lăsa până nu va reprezenta România la cea mai importantă competiție din lume.

Cu toate că mai are nevoie de încă 10.000 de euro, pentru concursuri, echipamente și antrenament, și are dureri foarte mari la picior în urma unei accidentări, schiorul Bogdan Gligor nu se lasă și vrea cu orice preț să reprezinte România la Jocurile Olimpice de Iarnă care vor avea loc în luna februarie la Soci, în Rusia.

Tânărul de 25 de ani ar putea fi singurul schior din județul Alba care a ajuns vreodată la Jocurile Olimpice de iarnă. În momentul de față, acesta are acumulate 57 de puncte și trebuie să scadă la 35 pentru a se putea califica. Bogdan spune că atât el cât și antrenorii săi sunt de părere că în urma evoluției sale foarte bune din ultima vreme nu sunt probleme în ceea ce privește participarea sa la JO.

285370_5001239341773_2109773217_nDin nefericire, pe lângă puncte, Bogdan mai are nevoie și de 10.000 de euro, pentru a se putea pregăti în continuare. Acesta ne-a mărturisit că până în prezent a cheltuit 15.000 de euro, pentru a-și vedea visul împlinit și că principalul „sponsor” a fost tatăl său.

Bogdan a intrat în perioada de pregătire încă din luna iunie iar acum se află în Italia, la Passo Monte Croce, unde își petrece cea mai mare parte din timp pe schiuri.

În ceea ce privește accidentarea sa, se pare că lucrurile nu sunt chiar „roz”. Deși se antrenează în continuare 7-8 ore în fiecare zi, schiorul are dureri foarte mari și urmează să se întoarcă în România pentru investigații mai amănunțite.

1069929_10201067104332784_115434975_n„Trag de mine ca de un animal. Mă antrenez până la epuizare. Ma accidentez. Toate acestea ca să reprezint cu mândrie România la Jocurile Olimpice, iar oamenii din țară care mi-au promis că ma ajută m-au abandonat. O să încerc să ma descurc pe cont propriu pentru că îmi doresc asta din tot sufletul” spune schiorul.

Bogdan Gligor s-a urcat pe schiuri prima dată la vârsta de 1 an și 8 luni și a reușit să câștige primul premiu la vârsta de 3 ani, la Băișoara.

Tânărul are 25 de ani și a absolvit Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia.

Pentru a vedea cum se antrenează Bogdan în fiecare zi, vă prezentăm un video.

 
 
 

Publicitate

Publicitate