IMG_3344Gicu Grozav a demonstrat încă o dată că este unul dintre cei mai atașați jucători de tot ceea ce înseamnă Unirea Alba Iulia. Pe lângă jocul excelent prestat de fotbalistul albaiulian, care a avut iniţiativa unui meci demonstrativ, duminică, acesta a oferit și daruri celor mai tineri. 

Scorul final al meciului a fost 8-5, iar Gicu Grozav a marcat patru goluri. Prima reușită a fost cireașa de pe tort.

Reamintim că partida de pe „Cetate” s-a disputat la inițiativa lui Gicu Grozav și a strâns la start toți jucătorii care au promovat de la juniorii Unirii Alba Iulia.

Printre jucătorii prezenți pe „Cetate” s-au aflat nume precum Mihai Mincă (CFR Cluj), Ciprian Selagea (Rapid București), Călin Cristea (Pandurii Târgu Jiu) și nu ân ultimul rând Gicu Grozav, jucător aflat în negocieri cu Petrolul Ploieștie pentru o revenire în Liga 1.

Vă prezentăm mai jos declarația dată de Gicu Grozav după jocul demonstrativ de la Alba Iulia:

 
 
 

Publicitate

Publicitate