Așa cum ne-am obișnuit în ultimii doi ani, la doar câteva săptămâni după începutul noului an școlar, are loc Grand Prix-ul „Ana Maria Groza”, organizat de celebra atletă din Alba Iulia. Competiția are rolul de a promova atletismul, sportul, dar și o viață sănătoasă prin sport, iar evenimentul este organizat special pentru elevii de gimnaziu.

Chiar dacă recesiunea și criza financiară încearcă să-i pună piedici, Ana Maria Groza nu pare să se lase influenţată. A continuat să caute sponsori și parteneri, chiar dacă toate fondurile strânse ar fi folosite doar pentru premierea participanților.

Până în acest moment, putem spune că la competiția care va avea loc pe 28 septembrie Ana Maria Groza a strâns o parte din premiile necesare, de exemplu, șase ceasuri moderne marca „Adidas”. Cei prezenți se vor bucura și de alte surprize, așa cum ne-a obișnuit inimoasa atletă Ana Maria Groza.

Evenimentul va avea loc pe 28 septembrie, de la ora 11.00 pe Stadionul „Cetate”.

Vezi declarația dată de Ana Maria Groza în filmul de mai jos:

httpv://youtu.be/LwTx3wpPIVY

 

 

Comentarii

  1. Sorin Simon spune:

    Suntem alaturi de tine!!!
    Cu toata admiratia pentru ce ai facut si faci pentru atletismul din Alba Iulia!!!

 
 

Publicitate

Publicitate