În vârstă de 28 de ani, atacantul originar din Aiud, Szabolcs Szekely a marcat din nou pentru ACS Poli Timişoara.  Vârful bănăţenilor a înscris de două ori în partida cu Gaz Metan şi a adus cele trei puncte în contul echipei lui Vali Velcea. 

Szekely a ieşit prima dată la rampă în minutul 43, când a înscris cu un şut pe jos din interiorul careului şi l-a învins pe portarul Pleşca.

Rămaşi în 10 oameni, timişorenii nu mai sperau la o victorie, dar în minutul 83 Szabolcs Szekely a marcat din nou după ce l-a întors din preluare pe  un fundaş medieşenilor şi a înscris golul victoriei pentru ACS Poli Timişoara. Szekely a dedicat ambele goluri tatălui său, care şi-a serbat ziua de naştere recent.

Szekely e în formă maximă a marcat de cinci ori în trei jocuri şi se pare că anul acesta va fi anul lui.  În acest sezon, aiudeanul a bifat 262 de minute. Conform site-ului transfermarkt.de, Szabolcs Szekely valorează 200.000 de euro, iar cota lui ar putea creşte odată cu evoluţiile din acest an.

sursa foto: prosport.ro

http://youtu.be/nl7ERWfXn3c

 
 
 

Publicitate

Publicitate