Handbalistele de la HC Alba-Sebeș se deplasează, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, pentru partida cu CSM din localitate. Disputa face parte din etapa a XVI-a a Diviziei A, Seria B. Formația pregătită de Dorin Cian nu are o altă opțiune decât cea a victoriei, mai ales că adversarul pe care-l vor întâlni este unul mai slab clasat.

Fără Ioana Almășan, Ana Ciolan și Paula Chirilă, trupa din Sebeș speră să dea lovitura și să continue seria jocurilor bune din partea secundă a campionatului.

”Mergem să ne batem și acolo și încercăm să câștigăm și să continuăm seria bună din acest retur de campionat.  În privința obiectivului, nu depindem numai de noi. Am plecat cu puține puncte în acest retur. Important este să ne ajute și jocul rezultatelor. Noi trebuie să ne facem jocul nostru bun și, dacă ne vor ajuta rezultatele echipelor cu care concurăm, am putea  lupta pentru baraj”, a declarat Dorin Cian, antrenor principal HC Alba-Sebeș.

Partida de la Sfântu Gheorghe va avea loc sâmbătă, de la ora 10.00. Gruparea cu care se va duela HC Alba Sebeș se află pe locul 10, iar cea care reprezintă județul nostru se află pe locul 6.

Foto: arhivă

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate