Victorie lejeră împotriva ultimei clasate pentru CSU Alba Iulia. Echipa universitară a învins în această după-amiază, în deplasare, scor 88-40 (18-17, 25-6, 27-4, 18-13), pe Nova Vita Tg. Mureş, într-o partidă care a contat pentru etapa a VIII-a a campionatului naţional de baschet feminin.

CSU a început greu partida împotriva „lanternei roşii”, iar după primul sfert avea avantaj de doar un punct pe tabelă 18-17. Sportivele antrenate de Miroslav Popov şi-au revenit însă foarte repede, au apăsat pedala de acceleraţie şi până la final diferenţa a crescut treptat. Apărarea universitarelor a funcţionat din nou foarte bine, în special în sferturile 2 şi 3, când gazdele au reuşit doar 6, respectiv 4 puncte. În final, diferenţa de valoare dintre cele două formaţii şi-a spus cuvântul, iar scorul a arătat o diferenţă clară de 44 de puncte în favoarea trupei din Alba Iulia.

În urma acestei partide, CSU Alba Iulia ajunge la cel de-al şaptelea succes în campionat din opt partide disputate, în timp ce Nova Vita Tg. Mureş rămâne în continuare singura echipă din campionat care nu a cunoscut încă gustul victoriei în actualul sezon.

Statistici CSU Alba Iulia: Sasa Cadjo – 21 de puncte, 2 recuperări şi 3 pase decisive, Ildiko Nagy – 14 puncte şi 7 recuperări, Khadijah Whittington – 12 puncte, 6 recuperări şi 2 pase decisive, Jovana Vukoje – 11 puncte şi o recuperare, Breanna Salley – 8 puncte şi 2 recuperări, Tiffany Brown – 6 puncte, 5 recuperări şi 6 pase decisive, Sica Cuzic – 6 puncte, 2 recuperări şi o pasă decisivă, Alexandra Uiuiu – 6 puncte, o recuperare şi o pasă decisivă, Larisa Toma – 4 puncte, 6 recuperări şi 3 pase decisive şi Annemarie Părău – 2 recuperări şi 4 pase decisive.

Nu am început foarte bine partida, a fost o lipsă de concentrare la jucătoarele mele, dar după câteva minute am început să jucăm normal şi nu am avut nicio problemă în a câştiga. A fost practic un meci de antrenament pentru noi împotriva ultimei clasate, am folosit toate jucătoarele diponibile şi am încercat unele scheme noi. E bine că avem şi astfel de meciuri mai uşoare între partidele cu miză din campionat şi Liga Europei Centrale. Sper să facem o figură frumoasă în deplasarea din Cehia, împotriva echipei Valosun Brno.– a declarat Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia

 

Un meci început greu de echipa noastră, dar fetele şi-au revenit repede, iar în sferturile 2 şi 3 au făcut diferenţa. A fost un examen bun pentru meciul ce urmează din Cehia şi cred că antrenorul Popov a reuşit să testeze unele lucruri noi pentru ceea ce urmează în acest sezon.– a declarat Bogdan Duma, președinte CSU Alba Iulia

 

Următorul meci pentru universitare în campionat va avea loc tot în deplasare, sâmbăta următoare, cu SCM CSŞ Craiova. Până atunci însă, CSU va evolua într-o nouă dispută europeană, marţi, 19 noiembrie, tot pe teren străin, cu formaţia cehă Valosun Brno.

 
 
 

Publicitate

Publicitate