HC Alba-Sebeş a izbutit să obţină a doua victorie în Divizia A, Seria B, reuşind astfel să învingă Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu. Trupa antrenată de Octavian Achimescu şi-a făcut singură meciul uşor, handbalistele din Sebeş fiind în avantaj pe toată durata partidei.

Echipa din Sebeş a reuşit astfel a doua victorie consecutivă, după ce a învins duminică pe Univ. „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu cu scorul de 26-21 (14-11).

„Din punct de vedere tactic, am controlat meciul de la un capăt la altul. Prima repriză am avut ceva probleme, dar repriza a doua am făcut diferenţa. Etapa viitoare avem un meci foarte greu cu Deva, avem şi puţin moral pe fondul jocurilor bune. Poate că e puţin cam mult spus, dar mergem pe victorie. Dacă prindem o zi foarte bună, eu zic că putem să câştigăm. Ca forţă a grupului, suntem peste Deva, iar individual suntem sub. Putem crea surpriza”, a declarat Octavian Achimescu, antrenor HC Alba Sebeş.

Au marcat pentru HC Alba Sebeş: Ana Ciolan (13 goluri), Bianca Bogdan (5 goluri), Ana Ion (3 goluri), Paula Chirilă, Ioana Pojar, Simina Neag, Andreea Baltag, Paula Hoha ( 1 gol)

Au mai jucat: Lenuţa Mormeci, Maricica Ilea, Ioana Almăşan, Delia Paştiu, Mihaela Tecariu şi Ana Maria Popa.

Joi, 11 octombrie, HC Alba Sebeş va juca în faţa propriilor suporteri partida cu CSM Cetate Devatrans. Oaspeţii de joi sunt favoriţi la promovarea în Liga Naţională la handbal feminin.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate