Tamas BogyaBogya Tamas, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia a reușit să se facă remarcat la finalele Campionatelor Naționale de Orientare care au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la Cluj Napoca, în probele de Sprint, Medie și Lungă Distanță.

Sportivul a reușit să-și confirme statutul de număr 2 național, urcând pe podium în toate cele 3 finale, la categoria masculin seniori.

În probele de Sprint și Lungă Distanță Bogya Tamas a devenit vicecampion național și a intrat în posesia medaliilor de argint, iar în finala probei de Medie Distanță acesta a obținut medalia de bronz. Toate cele 3 finale au fost dominate autoritar de Ionut Zincă(CS Universitatea Craiova) sportiv care se află de ani buni în topul internațional atât în probele de orientare, cât și de alergare montană.

“Din păcate s-ar putea ca acesta să fie ultimul sezon al lui Tamas la clubul albaiulian. În cazul în care nu se vor găsi surse pentru susținerea sportivului în pregătirea de care are nevoie la acest nivel de performanță, acesta va pleca cel mai probabil la finele acestui an la un alt club din țară. El și-a făcut datoria față de club în toți acest ani, e rândul ca și clubul să-și onoreze obligațiile în raport cu performanțele obținute.”

 
 
 

Publicitate

Publicitate