Circul continuă la Unirea, iar șefii clubului nu fac nimic altceva decât să joace „alba-neagra” cu clubul din Alba Iulia, dar și cu jucătorii.

Agonia Unirii Alba Iulia continuă. Un om de afaceri din județul nostru a achitat baremul de arbitraj, ceea ce înseamnă că formațiile Unirea şi FC Olt ar trebui să joace vineri la Alba Iulia.

Chiar și așa, fotbaliștii lui Gherman nu s-au pregătit miercuri. Aceștia au refuzat să se antreneze, acuzând și ei că au de primit restanțele contractuale. „Dacă nu primim minim un salar, nu jucăm  vineri”, a declarat, scurt, Petrescu.

Alți fotbaliști s-au arătat total dezamăgiți de ceea ce se conturează, considerând a fi o păcăleală din partea șefilor clubului. Fotbaliștii riscă să rămână fără salariile restante, în condițiile în care clubul se va desființa.

„Din punctul meu de vedere, eu am putut să plec și nu m-au lăsat să plec. E o situație neplăcută. Sper să se rezolve, dar nu cred să se rezolve, eu am patru salarii restante”, a declarat Mihai Adrian Pascal.

În locul antrenamentului, sportivii au băut bere în vestiar, iar unii au jucat tenis pe holul ce duce la vestiar, în vreme ce antrenorii jucau tenis, afară.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate