Conducătorii echipei Unirea Alba Iulia nu au renunţat definitiv la ideea de a înscrie o echipă într-una din ligile inferioare, a IV-a sau a V-a. În acest moment, mai credibilă ar fi înscrierea Unirii în Liga a V-a, iar echipa va fi alcătuită din juniorii A şi B plus 2-3 jucători experimentaţi. 

După ce a anunţat că echipa nu se va mai înscrie în Liga a IV-a, albaiulienii ar putea vedea totuşi fotbal la nivel de seniori. Unirea are opţiunea de a se înscrie în Liga a V-a, unde ar folosi copii şi juniori ai clubului, dar şi câteva transferuri care să ţină „garda sus” în Liga a V-a.

În acest fel, toţi juniorii albaiulieni ar avea jocuri oficiale şi ar putea progresa, alături de alţi fotbalişti din localitate.

Dezavantajul ligii a a V-a!

Înscrierea unei echipe în Liga a V-a ar duce la o pierdere importantă pentru Unirea Alba Iulia. Mai exact, în acest moment uniriştii au loc în Liga a III-a, după retragerea din eşalonul secund, faptul că nu se înscriu în acest an în eşalonul terţ, atrage automat retrogradarea în Liga a IV-a, ceea ce înseamnă că dacă echipa ar fi înscrisă în acest an în Liga a V-a, gruparea condusă de Dăscălescu ar pierde automat poziţia ce i s-ar cuveni în sezonul viitor în Liga a IV-a.

Totuşi, în acest moment şansele nu sunt foarte mari pentru că: dacă juniorii nu ar pormova în acest an în Liga a IV-a, seniorii de anul viitor ar juca tot în Liga a V-a, o divizie în care terenurile sunt destul de problematice pentru practicarea unui fotbal plăcut ochiului, iar dusurile sau chiar vestiarele lipsesc uneori.

La toate acestea se mai adaugă şi riscul ca juniorii să fie accidentaţi de jucătorii care evoluează la Liga a V-a şi care mai cotonogesc din când în când, nu ca pe vremuri, dar încă se mai plătesc „poliţe” la Liga a V-a.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate