Unirea Alba Iulia a învins cu 3-1, la Juniori B, echipa similară CSS Reghin. Formația albaiuliană a condus 1-0 la pauză. 

Olar a deschis scorul în minutul 2 pentru „alb-negri”, iar Fulea și Oană au mai marcat după pauză. În minutul 80 au marcat și cei de la Reghin, prin autogol.

„A fost o victorie muncită, dar după cum ne-am obișnuit echipa noastră a luat gol la ultima fază. Vreau să laud evoluția lui Silviu Iacșa, acesta a jucat excelent la Juniorii B, s-a integrat foarte bine. Una peste alta, sunt mulțumit de acest sezon”, a declarat Florian Brumaru, antrenor principal la Juniorii B ai Unirii Alba Iulia.

În minutul 20, portarul albaiulienilor, Andrei Podar a parat o lovitură de la 11 metri. Acesta și-a răscumpărat astfel greșeala de la golul primit la Cluj.

FC Unirea Alba Iulia: Podar – Balea, Rodean, Ciplântă, Cuștiuliță, Goguța, Fulea, Olar, Nicola, Iacșa și Oană. Au mai jucat: Petrușan, Onaca, Selagea, Scrobotă.

 
 
 

Publicitate

Publicitate