hc  vointa sebesHandbaliștii din Sebeș vor susține ultima confruntare din acest tur și cea mai grea, după cum declară chiar antrenorul Alexandru Weber. Duminică, de la ora 17.00, HC Voința Alba Savini Due Sebeș dă piept cu CS Universitatea Transilvania Cluj, echipă în fața căreia au pierdut în meciurile amicale.

Înainte de a intra în vacanță, HC Voința Sebeș mai are de trecut „un hop” pentru a se păstra pe locul II în clasamentul Diviziei A, Seria B. Băieții antrenați de Alexandru Weber se vor deplasa la Cluj pentru a susține ultima partidă din acest tur de campionat.

Potrivit antrenorului, meciul se anunță a fi cel mai greu de până acum, chiar dacă CSU Transilvania se află în acest moment pe locul VI în clasament, la o diferență de 11 puncte de echipa din Sebeș.

Preda face deplasarea, dar nu va juca

Lucian Preda s-a accidentat în partida de acasă cu Național Sighișora. Acesta a suferit o luxație la mâna dreaptă și, chiar dacă va face deplasarea la Cluj, nu va putea juca. Jucătorul are nevoie de trei săptămâni de recuperare pentru a putea intra din nou în joc.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate