După un tur dezamăgitor de campionat, HC Alba-Sebeş caută să îşi întărească echipa în 2013. Abia a început anul, iar deja gruparea pregătită de Octavian Achimescu a şi făcut trei transferuri.

Considerat un post deficitar, şefii HC Alba-Sebeş au transferat un porta – Larisa Comşa (foto în stânga) , dar şi doi interi – Adriana Tudorache şi Iulia Artean, toate trei venind de la Corona Braşov.

„Am adus portarul de care toată lumea a fost mulţumită la turneul amical la care am participat la finalul lui 2012, dar şi doi interi care vor aduce un plus de maturitate acolo unde vom avea nevoie”, a declarat Virgil Costea, preşedinte HC Alba-Sebeş.

Handbalistele de la Sebeş s-au reunit luni şi au început pregătirea pentru returul Diviziei A de handbal feminin.

Larisa Comşa: „Vreau să ajut echipa cât sunt aici”

După ce au pierdut câteva meciuri pe mâna portăriţelor, conducerea HC Alba-Sebeş a adus o portăriţă tânără şi de viitor, care a mai apărat la Corona Braşov.

„Am venit la Sebeş cu gândul de a progresa, atât eu, cât şi echipa. Vreau să ajut echipa cât sunt aici şi o să fac tot posibilul să fie aşa cum îmi doresc. Am ales să plec de la Braşov ca împrumut, ca să joc, e important pentru un jucător de vârsta mea să aibă <jocuri în picioare> şi am ales Sebeş pentru că îmi place colectivul şi cunoşteam echipa de când am jucat la Sfântu Gheorghe”, a declarat Larisa Comşa, noul portar al echipei HC Alba-Sebeş.

Larisa Comşa are 20 de ani şi a venit sub formă de împrumut de la Corona Braşov.

 
 
 

Publicitate

Publicitate