Echipa secundă, CS Universitatea II Alba Iulia se deplasează miercuri la Sfântu Gheorghe, pentru partida cu BC Sepsi din localitate. Trupa pregătită de Nicușor Marcu privește partida ca fiind una dificilă, mai ales  că pentru echipa din Sfântu Gheorghe va evolua și președinta jucătoare Ildiko Vass.

Partida de miercuri este una pentru șefia acestei serii, întrucât echipa din Alba Iulia se află pe primul loc în Divizia B de baschet feminin, iar gruparea BC Sepsi Sfântu Gheorghe dorește să-și adjudece poziția ocupată de fetele lui Nicușor Marcu.

”E un meci mai greu, având în vedere că la echipa din Sfântu Gheorghe va intra și Ildiko Vass, mai au ca avantaj publicul de acolo, care creează o atmosferă superbă”, a declarat Nicușor Marcu, antrenor principal CS Universitatea II Alba Iulia.

Pentru echipa lui Nicușor Marcu, în jocul de la Sfântu Gheorghe va absenta Bianca Voica, baschetbalista din Alba Iulia fiind reținută de Tomas Bilek în vederea pregătirii jocului de sâmbătă cu ICIM Arad. Disputa de miercuri va avea loc la ora 16.00, în Sala sporturilor din Sfântu Gheorghe.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate