Mihnea Costachi la CM de juniori din RusiaDesfășurat în perioada 6-13 august, Festivalul Internațional de șah de la Arad a fost și în acest an cel mai puternic turneu open organizat în România, reunind la start în turneul principal 245 de jucători din 17 țări, dintre aceștia 16 având titlul de mare maestru internațional, 24 titlul de maestru internațional și 30 pe cel de maestru FIDE.

Cotat ca favoritul 17 la start, tânărul maestru internațional albaiulian Mihnea Costachi a avut și în acest an o evoluție excelentă la turneul arădean. După un start mai ezitant, în care după o victorie în prima rundă au urmat două remize, Mihnea a câștigat 3 partide consecutiv, făcând joncțiunea cu plutonul fruntaș după runda a 6-a. În runda a 7-a juniorul albaiulian a avut o partidă foarte dificilă, cu piesele negre, împotriva marelui maestru internațional Vladislav Nevednichy, component de bază al naționalei de seniori a României în ultimii ani. Deși a fost forțat spre final să intre în defensivă, Mihnea s-a apărat cu calm și a reușit să obțină remiza. În runda a 8-a, elevul Colegiului Național “Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia a reușit o partidă foarte bună, câștigând clar împotriva experimentatului maestru internațional Codruț Florescu, astfel că înaintea ultimei runde se afla în grupul celor 6 jucători aflați la egalitate de puncte în fruntea clasamentului din care urma să se decidă învingătorii.

Cu toate că adversarul său din ultima rundă, marele maestru internațional Andrei Istrățescu, era unul dintre cei mai buni jucători români din toate timpurile și favoritul numărul 2 al turneului, Mihnea Costachi a abordat foarte agresiv jocul, a sacrificat un pion, iar în complicațiile rezultate a reușit să preia inițiativa, aducându-și adversarul în poziție foarte dificilă. Din pacate, aflat în criză de timp, Mihnea a ratat de mai multe ori să-i aplice redutabilului său adversar lovitura decisivă, astfel că partida s-a terminat remiză.

Cu 7 puncte acumulate în 9 partide, Mihnea Costachi s-a clasat pe locul 7, la egalitate de puncte cu al doilea clasat și la o jumătate de punct în urma câștigătorului turneului, ucrainianul Alexander Zubov. Bune au fost și evoluțiile celorlalți juniori albaiulieni participanți la turneu, Alexandru Secheres (19 ani) și Iustin Ciorgovean (16 ani) obținând 5,5 puncte, în timp ce Radu Tampea (11 ani) a obținut 4 puncte, toți trei obținând performanțe rating mult peste cele așteptate, ceea ce le-a adus câștiguri frumoase de puncte rating FIDE.

De notat că în deschiderea turneului, într-o conferință de presă organizată în comun cu Gheorghe Falca, primarul municipiului Arad, președintele Federației Române de Șah, Sorin Iacoban, a anunțat că în anul 2018 federația se va implica în organizarea unei serii de patru turnee dedicate Centenarului Unirii, primele trei urmând a fi găzduite la Arad, București și Iași, iar finala urmând a se desfășura la Alba Iulia.

 
 
 

Publicitate

Publicitate