Bogya Tamas

Tamas Bogya de la CS Unirea Alba Iulia a reuşit performanţa titlului de campion național al probei de Medie distanţă, la finalele Campionatelor Naționale de Orientare în Alergare, organizate în perioada 11-13 septembrie, la Râmnicu Vâlcea.

Competiţia s-a desfăşurat sub coordonarea Federaţiei Române de Orientare şi a cuprins trei probe: Sprint, Medie și Lungă distanță.

Seniorul Tamas Bogya a făcut curse foarte bune în fiecare dintre aceste finale, îndeosebi în finala probei de Medie distanță pe care a dominat-o. A avut peste un minut avans față de ocupantul locului 2 și favoritul principal, Ionuț Zincă de la CS Universitatea Craiova.

Sportivul unirist a avut o evoluție excelentă și în finala probei de Sprint unde s-a clasat pe poziția a treia, la doar 3 secunde de medalia de argint și 20 de secunde de cea de aur.

Cel de-al doilea reprezentant al clubului la finalele naționale, Radu Milea s-a clasat pe locul 8 în proba de Lungă distanță.

„Obiectivul principal al secției, pentru anul 2015 și anume participarea lui Tamas la Campionatele Europei de Sud-Est , desfășurate la Bansko-Bulgaria în urmă cu 2 săptămâni, a fost îndeplinit, chiar dacă fără obținerea vreunei medalii. În schimb sunt foarte mulțumit că el s-a revanșat la aceste finale prin medalia de aur în proba de medie distanță”, a transmis Marius Anghel, responsabil secție Orientare – CS Unirea Alba Iulia.

Sportivul unirist va face parte și din lotul României care va reprezenta țara noastră la Campionatele Mondiale Militare care se vor desfășura în Corea de Sud la începutul lunii viitoare.

 
 
 

Publicitate

Publicitate