Stelian Gherman repetă isprava făcută în urmă cu un an, când echipa a început târziu pregătirea și a reușit să fie una dintre surprizele plăcute ale sezonului. Situația de la Alba Iulia de acum este una mai dramatică, dar, chiar și așa, elevii lui Gherman au acumulat șase puncte din nouă posibile.

„Vreau să-mi felicit jucătorii pentru implicarea în meci. Nu am ce să le reproșez. Mă așteptam să cădem din nou fizic, dar, de când am ridicat nivelul de pregătire, am rezistat mai mult. În repriza a doua, am avut puține oportunități, poate doar acea fază a lui Mândrușcă. În rest, cei de la UTA ne-au dominat, au avut o posesie bună. Din păcate, încă nimic nu se întâmplă la această echipă din problemele ce mă dor cel mai tare”, a declarat Stelian Gherman, antrenor principal Unirea Alba Iulia.

Gherman a mărturisit că Stan și Schuller sunt curtați de FC Vaslui, dar și de alte grupări din Liga I. Cel mai probabil, șefii Unirii îi cotează pe cei doi fundași la 150.000 de euro.

 
 
 

Publicitate

Publicitate