Școala cu Clasele I-VIII din Daia Română este la un pas de a repeta performanța obținută anul trecut, mai exact calificarea la turneul final în cadrul Olimpiadei Naționale la handbal masculin. În 9, 10 și 11 martie, elevii școlii din Daia, însoțiți de profesorul Paul Ciucă vor participa la Turnu-Severin, la turneul semifinal, unde vor înfrunta cinci echipe.

În grupa reprezentantei județului Alba se mai află formațiile calificate din Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Timiș, astfel că misiunea elevilor din Daia Română nu va fi una ușoară.

”Sperăm să ne calificăm, să ajungem a treia oară consecutiv la turneul final. Sperăm ca munca de trei ani să nu fie muncă în van. Vrem să aducem mândrie, glorie școlii și întregului județ”, a declarat Paul Ciucă, profesorul de sport al Școlii cu Clasele I-VIII din Daia Română.

Vă prezentăm lotul cu care profesorul Paul Ciucă va face deplasarea în Mehedinţi:

Marius Radu Hăprian, Marius Lupu, Ioan Hileagă, Ionuț Cibu, Marius Raul Hăprian, Vasile Ispas, Florin Schiau, Daniel Groza,Vasile Bratu, Răzvan Damian, Ioan Gherghin, Mihai Huțan și Ionuț Vasiu.

Dacă se vor califica, elevii din Daia vor merge la turneul final de la Galați, ce va avea loc la sfârşitul acestei luni. În ultimii doi ani, şcoala din Daia Română a fost vicecampioană la această olimpiadă.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate