În perioada 5-7 octombrie, la Cluj-Napoca se va defășura Finala Campionatului Național pentru Seniori. Județul Alba va fi reprezentat de două cluburi: Clubul Sportiv Școlar Alba și Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, care vor fi prezente prin șase sportivi.

Cluburile albaiuliene au șanse destul de mici pentru medalii, deoarece în competiție vor fi mulți sportivi care aparțin loturilor naționale. Astfel, din Alba participă Marcel Cercea, Daniel Vâtcă (categoria 60 de kilograme), Darius Dragoș (cat. 81 kg), Ciprian Popa (cat. 100 kg) pentru CSS Alba, respectiv Alexandru Bogdan (cat. 73 kg) și Alin Dinu (cat. 100 kg).

„Eu îmi doresc să câștige, dar este extrem de greu. În competiție participă juniori, cadeți, cât și seniori, dar sperăm că nu vor veni cu mâna goala acasă. Mi-aș dori cel puțin o medalie dacă se poate, nu contează valoarea acesteia, dar cred că asta ar fi maximum. La seniori este foarte greu, deoarece participă și sportivii de la lotul național” a declarat Ioan Todor, antrenor CSS Alba.

Astfel, după acest concurs, cel mai probabil sportivii albaiulieni vor participa la un turneu amical organizat la Târgu Mureș.

 
 
 

Publicitate

Publicitate