mariana mandicEchipa de baschet CSU Alba Iulia a perfectat un transfer în pauza competițională de iarnă și a înregimentat-o pe jucătoarea din Serbia, Marina Mandic, sosită din campionatul Slovaciei, de la echipa MBK Ruzomberok. Nou-venita o înlocuiește pe conaționala Jovana Vukoje, care s-a despărțit pe cale amiabilă de echipa din Alba Iulia și părăsește după un sezon și jumătate pe CSU.

Noua jucătoare de la CSU Alba Iulia, Marina Mandic, în vârstă de 30 de ani, măsoară 1,82 m și evoluează pe pozițiile 3 și 4. Mandic sosește de la vicecampioana Slovaciei, MBK Ruzomberok, unde a fost colegă cu fosta jucătoare de la CSU, Nadia Parker. Înainte de experiența petrecută în campionatul slovac, sportiva din Serbia, a mai evoluat în campionatul din țara sa de origine la Partizan Belgrad și ZKK Vrsac.

DSC_0169Sportiva din Serbia a sosit în această după-amiază la Alba Iulia și a participat la primul său antrenament alături de echipă.

„ Am auzit multe lucruri frumoase despre această echipă, despre oraș, fani și a fost o decizie ușor de luat pentru mine. Sunt fericită să fiu aici și sper că pot ajuta echipa să își îndeplinească obiectivele, e principalul motiv pentru care am venit la Alba Iulia. Îl cunosc foarte bine pe Miroslav Popov, este antrenorul cu care am lucrat cei mai mulți ani din carieră și cred că vom avea și aici o colaborare foarte bună” a precizat Marina Mandic, extremă CSU Alba Iula

„Am avut nevoie de o nouă jucătoare valoroasă, pentru că Jovana a decis să nu mai continue aici. Este o sportivă polivalentă, poate juca posturile 3 și 4, cred că ea și cu Chastity își pot schimba pozițiile în orice moment și avem mai multe soluții în joc. Este important să se integreze cât mai repede în echipă, să joace, este nevoie de timp, dar este o fată inteligentă, cu experiență și cred că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele” a declarat Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia

 
 
 

Publicitate

Publicitate