Paracin01 - Mihnea CostachiDupă ce au reușit anul trecut cele mai bune performanțe ale carierei lor șahiste, medalia de bronz la campionatele mondiale de juniori pentru Mihnea Costachi (CSU Alba Iulia), respectiv titlul de campion mondial școlar pentru George Ileana (Șah Club Cugir), juniorii albaiulieni au început noul an competițional participând în perioada 15-19 ianuarie la un puternic open internațional de seniori la Paracin (Serbia).

Șahul din fostele republici yugoslave are o bogată tradiție, aici fiind organizate de-a lungul timpului numeroase turnee de mare anvergură. Yugoslavia era unul dintre locurile preferate ale legendarului Bobby Fischer, care era încântat de pasiunea extraodinară pentru șah a fanilor locali, dar și ale celui mai mare șahist al tuturor timpurilor, Garry Kasparov, care și-a început fabuloasa carieră internațională câștigând un turneu la Banja Luka. Cu siguranță această ambianță propice pentru șah explică numărul mare de participanți la turneu, 99 din 5 țări, dintre care un mare maestru internațional, 4 maeștri internaționali și 8 maeștri FIDE, deși premiile au fost destul de modeste, locul 1 fiind premiat cu echivalentul a circa 1000 lei.

Neînvins pe parcursul celor 7 runde desfășurate, Mihnea Costachi (14 ani) a acumulat 5,5 puncte (4 victorii și 3 remize), cu o jumătate de punct mai puțin decât primii doi clasați, maeștrii internaționali sârbi Mladen Milenkovic și Boroljub Zlatanovic, clasându-se la final pe locul 6 în urma aplicării criteriilor de deparatajere. Pe lângă satisfacția de a fi remizat în ultima rundă cu piesele negre împotriva principalului favorit al turneului, marele maestru internațional Bosko Abramovic (Serbia), elevul Colegiului Național “Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia a obținut și premiul special pentru cel mai bine clasat junior din turneu.

Având o experiență mult mai redusă în turnee de seniori, George Ileana (13 ani – Școala gimnazială “Avram Iancu” Alba Iulia) a reușit o evoluție bună, obținând 4 puncte în cele 7 partide și clasându-se la final pe locul 33 dintre cei 99 de participanți.

Participarea tinerilor șahiști albaiulieni la openul din Serbia s-a realizat cu sprijinul IPEC SA, o companie care dincolo de tehnologie și inovații acordă o atenție deosebită nu doar oamenilor din companie, ci și unor tineri talentați din comunitatea locală, în scopul de a participa ca parteneri la construcția comunității din care fac parte cei peste 750 de angajați ai companiei. Inițiat anul trecut, sprijinul acordat de IPEC SA celor mai talentați tineri șahiști albaiulieni va continua și în anul 2015, Mihnea Costachi și alți juniori albaiulieni remarcați pe plan național și internațional urmând a fi susținuți pentru a participa la turnee naționale și internaționale.

Pentru Mihnea Costachi urmează participarea la unul dintre cele mai puternice openuri internaționale din Balcani, Campionatul Internațional Open al Bulgariei, care se va desfășura în perioada 1-8 februarie la Plovdiv, și la care s-au înscris până astăzi aproape 200 de participanți, 14 dintre aceștia având titlul de mare maestru internațional, iar alții 46 titlurile de maeștri internaționali sau FIDE!

 
 
 

Publicitate

Publicitate