Volei Club Alba-Blaj debutează în play-off-ul din cadrul Diviziei A1 de volei feminin, sâmbătă, într-un joc extern. Adversara blăjencelor este eterna rivală CSM Bucureşti, formaţie care a încins spiritele înainte de meciul din campionat, când au oferit doar 5 locuri pentru susţinătorii echipei din Blaj.

Deşi pleacă cu şansa a doua, echipa pregătită de Marius Macarie va avea dificila misiune de a se impune în fieful grupării bucureştene. Fără probleme de lot, Volei Club Alba-Blaj invadează capitala ţării pentru a obţine victoria.

„Va fi un joc foarte greu, trebuie să luăm totul de la zero. Nu mai contează ce a fost în campionat. Dacă avem noroc şi ne concentrăm, am putea reuşi un rezultat bun. Plecăm cu şansa a doua, dar noi ne gândim că putem face un rezultat mare în play-off. Sunt puţin mai bune decât noi, dar nu e o diferenţă aşa mare ”, a declarat Sergiu Ştefănescu, preşedinte Volei Club Alba Blaj.

Primul meci va avea loc la Bucureşti, iar al doilea la Blaj, se joacă după sistemul două victorii din trei meciuri. Sâmbătă, de la ora 19.00, va avea loc prima dispută, iar cel de-al doilea meci va fi miercuri, 12 martie, la ora 20.00, în sala „Timotei Cipariu” din Blaj.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate