sahUltima zi a Campionatelor Naţionale de juniori la şah a programat cea mai spectaculoasă probă, cea de blitz, în care cei doi juc[tori au avut la dispoziţie câte 3 minute de gândire pentru toată partida, plus câte 2 secunde pentru fiecare mutare efectuată. Este proba în care rapiditatea în luarea deciziilor este cea care face diferenţa între jucători, de aceea pe durata unei partide se întamplă destul de frecvent ca jucătorii să comită şi greşeli, mărind astfel suspansul.

Toţi cei cinci juniori albaiulieni prezenţi la Căciulata au fost printre fruntaşi la categoriile lor de vârstă. Deşi neînvinşi pe durata întregului turneu, atât Mihnea Costachi la categoria juniori sub 20 de ani, cât şi George Ileana la categoria juniori sub 14 ani au trebuit să se mulţumească cu medaliile de argint, din cauza numărului mare de remize, câte patru fiecare.

Foarte aproape de prima sa medalie naţională s-a aflat şi Iustin Ciorgovean, clasat pe locul 4 la categoria juniori sub 14 ani, la egalitate de puncte cu medaliatul cu bronz al categoriei.

La categoria juniori sub 18 ani, teiuşanul Adrian Sechereş s-a clasat pe locul 5, în timp ce Radu Ţâmpea a ocupat locul 9 la categoria juniori sub 10 ani, mezinul delegaţiei albaiuliene ratând finalul turneului cu 2 înfrângeri în ultimele 2 partide.

Cele mai importante rezultate obţinute în cele 10 zile de concurs de juniorii din judeţul Alba:

– George Ileană (CSU Alba Iulia) locul 1 la şah rapid, locul 2 la şah clasic, locul 2 la blitz, locul 4 la dezlegări la categoria juniori sub 14 ani;

– Mihnea Costachi (CSU Alba Iulia) locul 2 la blitz, locul 2 la dezlegări, locul 4 la şah clasic, locul 4 la şah rapid la categoria juniori sub 20 de ani;

Adrian Sechereş (CSS 1 Timişoara) locul 2 la dezlegări, locul 3 la şah rapid, locul 5 la blitz, locul 6 la şah clasic la categoria juniori sub 18 ani;

Radu Ţâmpea (CSU Alba Iulia) locul 3 la şah rapid, locul 9 la blitz la categoria juniori sub 10 ani;

Iustin Ciorgovean (CSU Alba Iulia) locul 4 la blitz, locul 5 la şah clasic la categoria juniori sub 14 ani.

 
 
 

Publicitate

Publicitate