Luni, la sediul Federației Române de Baschet a avut loc tragerea la sorți pentru sezonul competițional 2012-2013. Tot luni a avut loc și tragerea la sorți pentru primul tur al Cupei României, ce va avea loc pe 12 septembrie, iar returul, pe 16 septembrie. 

CS Universitatea va întâlni gruparea SCM Craiova, atât în primul tur al cupei, cât și în runda de debut a campionatului, etapă ce va avea loc pe 22 septembrie, pe teren neutru (Sibiu sau Târgu Mureș).

”Este o tragere la sorți, așa și așa, putea fi și mult mai bine, dar se putea și mult mai rău. Jucăm cu Craiova, este o echipă imprevizibilă care probabil își va schimba toate americancele din lot. Este o totală necunoscută, dar trebuie să fie un adversar de care să trecem”, a declarat Petru Eleș, director sportiv CS Universitatea Alba Iulia.

În etapa a II-a, CSU Alba Iulia va juca cu Sportul Studențesc București. În a treia etapă, CS Universitatea va juca cu CSM Târgoviște în deplasare, în runda cu numărul patru la Alba Iulia va ajunge CSM Satu Mare, iar, în runda cu numărul 5, formația lui Bilek va juca la Arad.

”Oricum trebuia să ne întâlnim odată cu ele. Va fi un tur de forță destul de greu, dar odată și odată trebuie să jucăm cu ele, așa că nu e o tragedie că jucăm una după alta. Nu mă tem de accidentări, se poate întâmpla orice. Anul trecut, din cauza unei accidentări, s-a dus tot sezonul”, a mai spus Eleș.

În turul campionatului, CS Universitatea va mai juca în deplasare la Nova Vita Târgu Mureș și cu BC Alexandria, astfel că turul albaiuliencelor va fi unul de foc, dar directorul sportiv al echipei, Petru Eleș, consideră că CS Universitatea va juca un alt baschet față de sezonul precedent, unul de o calitate mai ridicată, iar transferurile pe care le va efectua vor permite acest lucru.

Reunirea lotului echipei din Alba Iulia va avea loc pe 15 august. Cel mai probabil, CS Universitatea va efectua un cantonament în străinătate.

 

 

Comentarii

  1. Mda spune:

    baschet mai de calitate?? probabil daca venea Dan Fleseriu, lucrurile stateau altfel, dar Eles, cam i-a banii si atat…vorbesc dpdv al unui om care stie ce e ala baschet…

    1. Dorin spune:

      Cum poti vorbi asa prostii ? Lotul nostru , prin grija lui Eles , a fost foarte bun , iar daca nu se accidenta Abramzon , puteam juca finala campionatului , desi toate componentele echipei de baza erau noi , dar aici a intervenit si maiestria lui Bilek .

  2. BOGDANA spune:

    Consider ca e un mare noroc faptul ca e Bilek si nu Fleseriu,cunoscatorii stiu de ce.

  3. gica spune:

    Staff-ul actual este perfect, avem cel mai bun antrenor si cel mai bun manager! Hai CSU!

 
 

Publicitate

Publicitate