Echipa campioană a județului Alba, Metalurgistul (CSO) Cugir, va susține vineri primul meci oficial ca nou promovată în Liga a III-a. Echipa antrenată de Marius Opric se va deplasa la în Oradea pentru a înfrunta echipa care terminat pe locul al III-lea, în seria a 5, în sezonul trecut, CS Oșorhei.

Proaspăt promovata Metalurgistul Cugir va debuta vineri în Liga a III-a de fotbal masculin. Sub comanda unui nou antrenor, Marius Opric, cugirenii se vor deplasa la Oradea, unde au câștigat meciul de baraj care le-a adus promovarea, însă de această dată vor întâlni gruparea CS Oșorhei, o echipă cu ceva mai multă experiență în eșalonul terț și care probabil are anul acesta pretenții la promovare.

„Cred că va fi un joc greu dar vom face tot posibilul să ne întoarcem de la Oradea cu punct sau puncte. O să fie și tracul de debut în liga a III-a, jucăm împotriva unei echipe care deja și-a anunțat intenția de a promova în liga a II-a și care a terminat anul trecut pe locul trei în divizia C”, a declarat directorul sportiv de la Metalurgistul Cugir, Bogdan Petric.

 

Lotul care se va deplasa la Oradea va fi format din: Lăncrănjan, Radu Ștefan, Oniga, Buta, Tăban, Lupșan, Ianc, Negură, Grozav, Goronea, Itu, Iovănescu, Cîrstean, Neagu, Șuteu, Onache și Rădoc.

Următoarele etape se vor disputa cu CS Ineu (etapa a2-a, acasă),  Unirea Dej (etapa a 3-a, deplasare), Sănătatea Cluj (etapa a 4-a, acasă), SESO Câmpia Turzii (etapa a 5-a, deplasare), Şoimii Pâncota (etapa a 6-a, deplasare), FC Maramureş Universitatea Baia Mare (etapa a 7-a, acasă), FCM Baia Mare (etapa a 8-a, deplasare), Naţional Sebiş (etapa a 9-a, acasă), Unirea Jucu (etapa a 10-a, deplasare), FC Zalău (etapa a 11-a, acasă).

 
 
 

Publicitate

Publicitate