„Începem prin a vă saluta si a vă ura o primăvară cât se poate de bună.  Apoi, continuăm cu o întrebare scurtă, dar relevantă: Aţi văzut de curând anuarul sportului românesc aferent anului 2010, cel care cuprinde toate performanţele din sportul autohton? Unii veţi zice că da, alţii că nu. Unora le vom spune, altora le vom aduce aminte că în clasamentul privind cluburile sportive, Zamolxis Alba Iulia ocupă locul 3 din peste nouă sute de poziţii, pentru al doilea an consecutiv, clubul fiind depăşit doar de către Steaua si Dinamo, despre al căror palmares nu are rost să mai vorbim.

Am vorbi însă despre faptul că cele două cluburi care completează podiumul au zeci de secţii şi mii de sportivi, pe când clubul albaiulian are doar o secţie, cea de powerlifting şi sportivi legitimaţi de ordinul a câteva sute. Locul ocupat pare pentru mulţi chiar o minune, însă nu este aşa, căci e bine să se înţeleagă o dată pentru totdeauna că, în viaţa asta, adevărata valoare e resursa umană, nu sediile pompoase şi nici logistica superioară, care depinde de atâţia şi atâţia factori. Omul, dacă e valoros, trece drumul şi, prin forta lucrurilor, împlineşte din nou ceea ce diverşi factori au dărâmat. Locul ocupat în clasament nu reprezintă un simplu fapt statistic, aşa cum ar putea fi mulţi tentaţi să creadă, ci manifestarea unei filozofii de viaţă, aceea că sportivii nu sunt doar instrumente de lucru, ci un factor esenţial în obţinerea unui rezultat pe care unii îl numesc spectaculos. Nu e nici un spectacol, nici aplauze şi nici vedetism, e doar munca repetată obsesiv sub sute de kilograme şi mii de hârtii, căci, dacă nu dobori hăţişul birocratic, nu are rost să te mai apuci de sport. Ştiu că e un paradox, dar la el nu trebuie să răspundă o structură sportivă, ci autorităţile publice locale şi judeţene.

Pentru amatorii de statistică, locul trei este fără doar şi poate un rezultat incredibil, pentru amatorii de performanţă, însă e dovadă de bun simţ, de muncă şi de eficienţă, căci, dacă s-ar face raportul între bugetul cheltuit şi medaliile obţinute, mulţi ar vedea că nu e uşor să fii manager bun cu bani puţini şi foarte puţini. Pentru cei care nu stiu încă, clubul Zamolxis este un club sportiv privat, deci nu consumă anual miliarde de lei din banul public, mascând incompetenţa şi lipsa de rezultate, în sedii pompoase şi maşini scumpe, clubul sportiv Zamolxis este o creaţie din pasiune, nu vreo moştenire grasă ca o vacă bună de muls lăsată din vremuri demult apuse, ca unii să poată să bată câmpii cu graţie. Ceea ce am vrea să se ştie şi credem că e bine să se ştie este legat de faptul că acest clasament arată că se poate face performanţă dacă gândul este la sport şi nu la contabilitate şi că acum, la recunoaşterea performanţei rămânem cu picioarele pe pământ, căci abia acum începem să vorbim cu voce tare.

Pentru aceiaşi amatori de statistică, în clasamentul aferent federatiilor naţionale, FRP ocupă locul 8, după ce anul trecut eram pe locul 10,  depăşind federaţii sportive cu mare tradiţie în sporturile pe care le reprezintă, demonstrând o dată în plus că suntem un fenomen în continuă creştere şi că povestea acestui sport merge mai departe şi este spusă atât de către sportivii tineri, cât şi de către cei mai în vârstă.

Știţi povestea contelui de Monte Cristo? Sunt sigur că da şi sunt sigur că cei avizaţi înţeleg de câte ori această federaţie a fost asemeni eroului amintit, de câte ori a trebuit să evadăm din nedreptăţi, invidii, mârşăvii, de câte ori am zâmbit la aceiaşi masă cu cei care s-ar fi bucurat ca acest sport să îşi atingă limita de incompetentă, putini ştiu. Anuarul sportului românesc poate fi privit doar ca un clasament dacă cineva vrea asta, însă mai poate fi privit şi ca o declaraţie de competenţă în sport, atât cât a mai rămas el într-o ţară în care cluburile de stat se restructurează, lăsând zeci de sportivi şi antrenori să se antreneze unde pot aşa, din pasiune.

Concluzia noastră e simplă şi nu lasă loc de interpretare, 2009 a fost un an bun, iar 2010 un an şi mai bun pentru powerlifting (despre 2011 e de prisos să mai spunem ceva) un sport care pentru anii care vin va fi unul reprezentativ şi asta nu ca act de răzbunare, ca în povestea invocată anterior, ci ca act normal, obţinut prin muncă şi valoare. Dincolo de anuare, sunt oameni care cred în ceea ce fac, şi la capitolul credinţă nu se prea pot face anuare şi nici clasamente. Dincolo de anuare sunt sute şi sute de antrenamente şi mii de speranţe pentru care nu se fac anuare. Powerliftingul a ajuns fără îndoială la un nivel de excelenţă dintr-un motiv simplu, pentru noi nu există altă cale, căci, dacă exista, se ocupa altcineva de acest lucru.”

Biroul de presă al FR de Powerlifting

 
 
 

Publicitate

Publicitate