piratii din oarda1Concurând in seria a doua, „Piraţii din Alba” (care au participat în competiția de la Alba Iulia sub numele ”Pirații din Oarda”) au ocupat locul al doilea din seria a doua a Competiției Naționale de Canotci ROWmania desfășurată la Tulcea duminică, 31 august 2014.

Drumul spre finală le-a fost blocat  de „Veteranii din Călăraşi”, care au intrat  pe culoarul echipei din Alba Iulia și le-a ciocnit canotca. Astfel, cursa a fost câştigată de a treia barcă, cea a „Veteranilor din Galaţi”. 

”Pirații din Alba” s-au calificat în finala de la Tulcea după ce au câștigat faza preliminară de la Alba Iulia unde, în competiție, au participat 27 de echipaje. La competiția de la Tulcea ordenii au fost însoțiți de viceprimarul municipiului Alba Iulia, Dorin Șerdean.

“Traseul” concursului a fost pe o distanţă de 200 metri, iar culoarele au fost delimitate prin balize. Participanții au făcut un “tur de încercare”, pentru a se acomoda cu ambarcațiunile și cu modul de comunicare eficient între ei în timpul concursului. A câştigat echipajul care a parcurs distanţa în cel mai scurt timp. La ROWmania Fest desfășurat la Tulcea au participat echipe de canotci din toate județele României.

foto: Facebook

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate