Succesul cu CSM Satu Mare de pe propriul teren, nu a adus euforia în tabăra CSU Alba Iulia. Echipa lui Popov a sărbătorit o zi succesul şi acum se pregăteşte deja pentru partida decisivă de la Satu Mare. 

CSU Alba Iulia a învins greu formaţia lui Dan Fleşeriu, iar acest lucru a făcut sucesul şi mai „dulce” în opinia lui Petru Eleş.

„A fost o victorie obţinută greu, dar cu atât mai dulce! Echipa asta a demonstrat iată, cu acest succes, că se poate bate şi cu „granzii” campionatului şi acest lucru nu poate decât să ne bucure. Suntem pe un drum bun şi, indiferent ce va fi la Satu Mare în partida decisivă, Alba Iulia are un viitor frumos! Nu ne vom preda în meciul decisiv, ne vom lupta până la capăt”, a declarat Petru Eleş, director sportiv CSU Alba Iulia.

CS Universitatea Alba Iulia nu a învins niciodată CSM Satu Mare pe propriul teren, iar marţi 7 mai, echipa lui Popov are şansă să schimbe lucrurile.

 
 
 

Publicitate

Publicitate