CS Universitatea s-a prezentat lamentabil în  primul sfert de la Sfântu Gheorghe, iar gazdele au taxat imediat acest lucru și au marcat 36 de puncte în primele 10 minute. Înfrângerea dureroasă, după așteptările mari pe care fanii echipei le-au avut, este explicată de Petru Eleș și Bogdan Duma.

Petru Eleș consideră că atitudinea nefirească și „procentajele anormale” ale gazdelor au adus eșecul pentru CS Universitatea Alba Iulia.

„Din păcate, am intrat în joc exact cu atitudinea nepotrivită unui asemenea meci, iar adversarele ne-au taxat imediat. E drept, au și marcat cu niște procentaje anormale baschetului feminin în primele 10 minute, dar asta în primul rând din vina noastră. Începând din sfertul doi, disputa s-a echilibrat, am demonstrat că Sfântu Gheorghe nu este de neînvins și că avem și noi un cuvânt de spus. Însă numai și numai cu altă atitudine!”, a declarat Petru Eleș, director sportiv CS Universitatea Alba Iulia.

De partea cealaltă, Bogdan Duma, președintele Consiliului de Administrație a recunoscut că CS Universitatea a evoluat modest la Sfântu Gheorghe.

„A fost un meci în care Alba nu a jucat practic nimic. După primul sfert, meciul a fost terminat. 36+16. Scorul acesta spune tot despre prestaţia echipei din Alba cu Sfântu Gheorghe. E pierdut locul patru 4”, a punctat Duma.

Bogdan Duma: „Cu un asemenea joc și cu o astfel de atitudine, nu vom câștiga la Sfântu Gheorghe”

Dezamăgit de înfrângerea de miercuri, Duma a susține că, dacă trupa lui Popov va repeta evoluția de miercuri, nu va putea câștiga un joc la Sfântu Gheorghe în play-off.

„Cu un asemenea joc şi cu o astfel de atitudine nu cred ca vom putea câştiga un meci la Sfântu Gheorghe  M-a dezamăgit atitudinea echipei.  Mă aşteptam la mult mai mult de la echipă, a fost singurul meci care conta în momentul de faţă”, a completat Duma.

CS Universitatea ar putea reedita play-off-ul de anul trecut, când albiauliencele au întâlnit CSM Satu Mare, iar acest lucru este posibil dacă BC Sepsi Sfântu Gheorghe se va impune la Satu Mare în meciul direct.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate