DSC09914Contrar tuturor aparențelor, deși fotbalul pare un sport specific mai mult bărbaților, iată că și reprezentantele sexului frumos nu lasă garda jos și se implică la fel de mult ca și bărbații în desfășurarea lui.

Astfel, partida de sâmbătă dintre Unirea și Navobi a fost arbitrată de trei fete, care au dovedit că știu să se descurce pe terenul de fotbal și să ducă la sfârșit meciul fără greșeli.

Andreea Mădălina Ailoaie (foto în centru), Paula Crişan (foto în dreapta), respectiv Bianca Popa (foto în stânga). Andreea este din Aiud și este studentă în ultimul an la Facultatea de Drept în Cluj, în vreme ce Comisia de Arbitri Teiuș are în componența două dintre fete, Paula, care este studentă, și Bianca, care este în ultimul an de liceu.

Centralul, Andreea Mădălina Ailoaie și-a dorit să devină arbitru deoarece consideră că a reuși într-o lume plină de bărbați este o provocare, iar principiul după care se ghidează este ,,minte sănătoasă într-un corp sănătos’’.

Bianca Popa și-a dorit să devină arbitru pentru că era singura șansă să poată accede în această lume, iar fată fiind nu poate evolua pe teren în alt mod.

Paula Oprișan s-a făcut arbitru deoarece tatăl ei este fotbalist (n.a. Pop Oprișan cel mai longeviv fotbalist în activitate din județul Alba) și pentru a duce pasiunea tatălui mai departe. Toate au ca punct comun pasiunea pentru fotbal.

Felicitări și la cât mai puține probleme pe teren!

 
 
 

Publicitate

Publicitate