R8 Francisc Damian interpreteaza la chitara o piesa de BachPenultima rundă a Openului Internațional al României la șah, competiție găzduită de Alba Iulia, a început cu păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor teroriste de la Bruxelles. A urmat momentul muzical de deschidere a rundei, elevul Damian Francisc, pregătit de profesorul Cristian Rodean la Liceul de Arte “Regina Maria” din Alba Iulia, oferind o excelentă interpretare la chitara a unei piese compusa de Johann Sebastian Bach.

R8 Maria Ileana efectuand prima mutare a rundei 8Pentru mutarea de deschidere a rundei invitataul organizatorilor a fost Maria Ileana, eleva în clasa a X-a la Colegiul National „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, care este câștigătoare a numeroase premii în competițiile șahiste, dar în același timp s-a remarcat ca o foarte talentata scriitoare, publicând deja doua cărti de proza stiintifico-fantastică. Maria este sora unuia dintre participanții în turneu, campionul albaiulian George Ileana.

A fost o runda foarte spectaculoasă, cu confruntări foarte disputate, în care cu excepția partidei de la masa 1, unde juniorul Bogdan Deac a remizat cu favoritul principal al turneului Andrei Istratescu, toate celelalte partide jucate la primele 8 mese au fost decise în favoarea unuia dintre jucători, lucru destul de rar întâlnit într-un turneu foarte echilibrat cum este Openul Internațional al României.

La masa 2 Vladislav Nevednichy (ROU) a rezistat bine presiunii poziționale a adversarului sau Konstantin Tarlev (UKR), iar pe final a declanșat un contratac fulgerător care i-a adus o prețioasă victorie cu negrul.

La masa 3 Stelios Halkias (GRE) a făcut o excelentă partidă împotriva lui Vlad Jianu (ROU), mărindu-și pas cu pas avantajul pozițional și finalizând jocul cu un puternic asupra rocadei adversarului. La masa 4 Szabo Gergely (ROU) a jucat foarte inspirat deschiderea cu negrul, surprinzându-și adversarul nepregătit și obținând o victorie clară.

Iata și rezultatele de la mesele 5-8 Marius Manolache (ROU) – Radu Toma (ROU) 1-0, Alexandru David (ROU) – Ventzislav Inkiov (ROU) 1-0, Stefan Tomici (ROU) – Andrei Dolana (ROU) 1-0 si Vadim Shishkin (UKR) – Vasile Sanduleac (MOL) 0-1.

Dintre jucătorii locali victorii au obținut Ionel Miron împotriva lui Mihnea Ognean și Ovidiu Lupu contra lui Dan Ambru, în timp ce Mihnea Costachi, Adrian Secheres și George Ileana au terminat remiză partidele lor, iar Iustin Ciorgovean a fost învins de David Gavrilescu.

În clasament, înaintea ultimei runde, conduc Nevednichy si Halkias cu 6 puncte, urmăți de Istratescu, Szabo și Deac 5,5 puncte, David, Tomici si Manolache 5 puncte, Tarlev, Jianu, Heimann și Sanduleac 4,5 puncte și un grup de 11 jucători cu 4 puncte, între aceștia aflându-se și albaiulienii Mihnea Costachi, Adrian Secheres și George Ileana. Aiudeanul Ionel Miron are 3,5 puncte, Iustin Ciorgovean 3 puncte, iar Ovidiu Lupu 2 puncte.

Ultima rundă, care va începe miercuri de la ora 9.00, programează partidele decisive pentru stabilirea ierarhiei finale în partea superioară a clasamentului: Nevednichy – Deac, Szabo – Halkias, Istratescu – Tomici, David – Manolache, Sanduleac – Tarlev, Inkiov – Jianu si Petrisor – Heimann.

În Openul Județului Alba, Andrei Secrieru (CS Universitatea de Vest Timișoara) a remizat cu Mihai Vilceanu (Șah Club Cugir) și a fost prins din urma de Victor Moga (ACS 2004 Târgu Mureș) care l-a învins pe Radu Roncea (Sebeș), cei doi lideri având câte 5 puncte din 6 partide și urmând a juca partida decisiva în ultima runda. Îi urmează în clasament cu 4,5 puncte Paul Paraschiv (CS Universitatea de Vest Timisoara) și Mihai Vilceanu care vor juca la masa 2 pentru un loc pe podium.

Festivitatea de premiere este programata miercuri începând cu orele 14.

 
 
 

Publicitate

Publicitate