Echipa de fotbal feminin, Navobi Alba Iulia, a învins miercuri FCM Viitorul Reghin cu scorul de 1-0, într-o partidă ce s-a desfăşurat la Oarda de Jos.

În primul amical al fetelor după revenirea din vacanţa de vară, Navobi Alba Iulia a izbutit să învingă formaţia de Liga I, FCM Viitorul Reghin. Golul victoriei a fost marcat în repriza a doua, după ce Valeria Lăcătuş a reuşit să marcheze dintr-o lovitură de pedeapsă.

„A fost un joc destul de frumos, Reghinul ne-a pus multe probleme şi având în vedere că ele joacă de un an în Liga 1, e îmbucurător pentru noi că le-am învins” a declarat Alexandra Marian, antrenor secund Navobi Alba Iulia.

Principalul obiectiv al echipei Navobi Alba Iulia pentru sezonul următor este menținerea în Liga I, ţinând cont că este primul sezon oficial al echipei înfiinţate în iarnă.

„În primul rând obiectivul principal este să reușim să ne menţinem în Liga I, apoi dorim continuitate, iar mai apoi vor apărea şi performanţele” a mai declarat Alexandra Marian.

Sâmbătă, 11 august, Navobi Alba Iulia a fost invitată de oaspetele de miercuri la Reghin, pentru a-şi putea lua revanşa după înfrângerea din meciul amical de astăzi.

 
 
 

Publicitate

Publicitate