Duminică, de la ora 17.00, HC Alba-Sebeş va avea parte de a treia partidă din retur. Neînvinse în acest an, handbalistele lui Achimescu vor să-şi menţină invincibilitatea şi în jocul de la Târgu Mureş.

Aflată pe locul 4, Mureşul Târgu Mureş ar putea fi o „nucă tare” pentru gruparea lui Achimescu, ceea ce arată că debutul de sezon nu e deloc uşor pentru formaţia din Sebeş.

„Mergem să câştigăm, căutăm victoria la fel ca în fiecare joc, e un joc de clasament, e foarte important să câştigăm. Larisa Comşa a revenit la antrenament, Paula Chirilă a intrat şi ea mai bine în antrenament ”, a declarat Octavian Achimescu, antrenor principal HC Alba-Sebeş.

După succesul de duminică cu CSM Slatina, Octavian Achimescu a mărturisit că şi noile achiziţii au început să se acomodeze la Sebeş.

„Toate trei achiziţiile au început să se acomodeze, s-a aşteptat mult de la ele, dar trebuie să avem răbdare”, a  mai punctat Achimescu.

Se promovează şi de pe locul 4?

Presiunea de la Sebeş nu pare a fi întâmplatoare, zvonuri tot mai frecvente spun că în sezonul viitor ar putea fi mărit numărul de formaţii participante în Liga Naţională de Handbal Feminin, astfel că în Divizia A, Seria B ar promova echipa de pe locul 4, deoarece HCM II Baia Mare nu are drept de promovare, iar tot în această situaţie se află şi Naţional Râmnicu Vâlcea. Astfel, locul 4 ar promova în elita handbalului românesc, asta dacă zvonurile se adeveresc.

Dacă toate aceste zvonuri devin realitate, atunci conducătorii din Sebeş au motive să fie agitaţi şi să atace locul patru, poziţie care i-ar mulţumi şi pe finanţatorii de la Consiliul Judeţean Alba, oameni care s-au declarat nemulţumiţi de rezultatele obţinute în ultimii doi ani la HC Alba-Sebeş, o echipă pe care CJ Alba o finanţează pentru a ataca promovarea în prima divizie.

 
 
 

Publicitate

Publicitate