IMG_2597CSU Alba Iulia a început să pregătească sezonul viitor, după ce a fost eliminată din semifinale de CSM Târgoviște. Conducătorii clubului albaiulian au demarat negocierile cu Miroslav Popov, pentru a prelungi contractul acestuia. 

Cele două părți au ajuns la un acord, iar semnarea actelor este doar o simplă formalitate. Munca depusă de tehnicianul sârb la Alba Iulia nu a rămas fără rezultat. Alba Iulia joacă pentru al doilea an consecutiv finala mică a Ligii Naționale de Baschet Feminin, dar de această dată gruparea din Cetatea Marii Uniri are mari șanse să obțină medalia de bronz.

„Am discutat cu Miroslav Popov despre sezonul viitor și am ajuns la un acord în ceea ce privește prelungirea contractului. La partea cu jucătoarele nu ne băgăm, nici eu, nici altcineva din conducerea clubului”, a declarat rectorul Daniel Breaz.

Noul acord a fost confirmat și de Miroslav Popov, dar acesta nu a dorit să spună mai multe despre politica din sezonul viitor.

„Voi rămâne încă un an la Alba Iulia, am ajuns la o înțelegere cu cei de aici. Acum e important să terminăm sezonul cu bine, să obținem medalia de bronz. După meciurile cu Sfântu Gheorghe vom putea vorbi despre ceea ce vom face în sezonul viitor. Vom schimba ceva sigur, pentru că am avut unele probleme, dar toate la momentul potrivit”, a declarat Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia.

Miroslav Popov antrenează CSU Alba Iulia din ianuarie 2013, când l-a înlocuit pe cehul Tomas Bilek. Alături de formația din Alba Iulia, sârbul a cucerit Liga Europei Centrale după o finală cu ICIM Arad.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate