IMG_2597CSU Alba Iulia a obținut primul trofeu din istoria clubului, iar bucuria este cu atât mai mare cu cât acesta a fost obținut chiar în faţa campioanei României, ICIM Arad. 

Nimeni nu se aștepta ca echipa lui Miroslav Popov să câștige acest trofeu, nici măcar antrenorul echipei.

„Cand organizezi Final Four-ul, e normal să vrei să lupți pentru trofeu. Noi am jucat un meci foarte foarte bun. În finalul meciului, am jucat foarte bine în apărare, în ultimele 5 minute am recuperat toate mingile, poate am avut unele nereușite în atac, dar în apărare a fost foarte bine. Sunt foarte mândru de toată lumea care a fost cu noi în finală. Cred că putem face lucruri minunate pe viitor. Nu mă așteptam să câștigăm trofeu la un așa scurt timp. Dar eu în cariera mea sunt obișnuit cu trofeele și cu meciurile tari”, a declarat Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia.

IMG_2602De partea cealaltă, Nicușor Marcu, unul dintre oamenii care a pus bazele acestui sport la Alba Iulia și care a avut răbdare să evolueze în Liga Națională de Baschet Feminin cu o echipă de junioare, a ajuns să se bucure pentru un trofeu european, cupa la care nici nu spera când a pus bazele baschetului la Alba Iulia.

„După o muncă de atâția ani, ne bucurăm că am ajuns în vârful piramidei. Dacă vom juca mereu la fel ca în finala cu ICIM Arad, vom putea câștiga și campionatul. Vreau să dedic acest trofeu tuturor locuitorilor din județul Alba și tuturor celor care ne-au susținut”, a declarat Nicușor Marcu, director sportiv CSU Alba Iulia.

Unul dintre oamenii care nu se aștepta ca formaţia CSU Alba Iulia să fie prima echipă din județul Alba care câștigă un trofeu european a fost chiar rectorul Daniel Breaz. Acesta a pornit în CEWL cu gândul de a oferi albaiulienilor cât mai multe meciuri frumoase, iar faptul că echipa lui Popov a câștigat trofeul este considerată o adevărată minune.

„În primul rând ne bucurăm că am putut să participăm în această competiție. Am vrut să arătăm publicului albaiulian că sunt meciuri de calitate și iată că în final am și câștigat cupa. Nu ne gândeam că o să ajungem atât de sus, dar ne bucurăm că s-a produs minunea”, a declarat Daniel Breaz, rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate