Praga 06Juniorul albaiulian Mihnea Costachi a acumulat 4,5 puncte în primele șase partide la Campionatul European de juniori care se desfășoară în aceste zile la Praga și se află la un punct în spatele liderilor Alexey Sorokin și Timur Fakhrutdinov, ambii din Rusia.

Mihnea a început turneul cu o înfrângere neașteptată chiar în prima rundă împotriva lui Isak Storme (Suedia), dar și-a revenit câștigând 4 partide în următoarele 5 runde cu Andrei Skladtshikov (Estonia), Declan Schafi (Scoția), Timur Trubkhabinov (Rusia) ai Gerard Ayats Llobera (Spania) și obținând o remiză contra lui Toni Lazov (Macedonia).

În runda a 6-a Mihnea Costachi va juca împotriva bulgarului Martin Petrov, favoritul numărul 2 al turneului, care are cu o jumătate de punct mai mult decât juniorul albaiulian.

Din cauza startului ratat, Mihnea are un coeficient de departajare Bucholtz slab, fiind nevoit să câștige ultimele 3 partide pentru a obține o medalie.

Turneul se va desfășura pe parcursul a 9 runde în sistem elvețian, iar cele mai importante partide de la fiecare categorie de vârstă pot urmărite live pe site-ul oficial al competiției www.eycc2016.eu zilnic începând cu ora 16.00, cu excepția ultimei runde programată sâmbătă de la ora 14.00.

 
 
 

Publicitate

Publicitate