Loviți de soartă, 17 copii de la centrul de îngrijire a copiilor din Bărăbanț s-au bucurat, sâmbătă, de o surpriză. Portarul echipei de fotbal CFR Cluj, Mihai Mincă, însoțit de finul său, Marius Benga au jucat rol de Moș Crăciun pentru copiii de la Casa de Copii din Bărăbanț.

Mincă a oferit dulciuri și fructe copiilor, care l-au colindat pe albaiulian, iar micuții, care l-au recunoscut imediat pe fotbalist, i-au urat succes pentru jocul cu Inter Milano. La plecare, toți cei prezenți au scandat „CFR, CFR, CFR”.

„Am trecut printr-o perioadă mai grea în ultima vreme și am decis să aduc un zâmbet în sufletul lor. Trebuie să recunosc că am rămas impresionat de felul în care am fost primit de acești copii”, a declarat Mihai Mincă, portarul echipei CFR Cluj.

Mincă nu este la primul gest de acest gen. A mai făcut astfel de donații pe când juca la Buzău și FC Brașov.

 

Comentarii

  1. horatiu spune:

    foarte frumos gestul.felicitari mishule si bafta multa in continuare sanatate si sarbataori fericite

 
 

Publicitate

Publicitate