Albaiulianul Mihai Aurel Beldie Junior și-a întregit vitrina cu trofee. Acesta a obținut primul loc în Campionatul Național de Viteză în Coastă și s-a clasat pe locul 1 la categoria Diesel și a ocupat a doua treaptă a podiumului în întrecerea dedicată H3.

A patra etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2013 a avut loc în perioada 7-8 iulie, la Reşiţa. La start, echipa s-a prezentat în formula completă cu toate cele trei maşini: Mihai Aurel Beldie BMW 120d, Eduard Tontsch BMW 2002 si Gunther Graef BMW 1602.

La Reşiţa, echipa Tontsch Automotive obtine un rezultat notabil; Eduard Tontsch câștigă categoric competiția clasei I2B3 și locul II al grupei I2, Mihai Beldie câştigă Grupa automobilelor Diesel si locul II al clasei H3, iar Gunther Craef obține locul 4 în clasamentul Clasei I2B2.

Pilotul Mihai Aurel Beldie a avut un ritm foarte bun încă de la primele urcări cronometrate, unde a avut o evoluţie constantă, rămânând pe locul 1 până la ultima urcare a competiţiei. La finele etapei de la Rânca, Mihai câștigă competiția automobilelor diesel şi obţine locul doi al clasei H3.

„La Reşiţa am găsit un traseu tehnic care pune la încercare curajul concurenţilor. Am încheiat etapa cu un rezultat foarte bun, care mă menţine în fruntea clasamentului campionatului. Victoria de la Reşiţa este una foarte importantă pentru mine, ţinând cont că este pentru prima dată când iau startul la Reşiţa. Aceste rezultate vin datorită unei echipe profesioniste şi dedicate pe care o am în spate, iar rezultatele nu întârzie să apară”, a declarat pilotul Mihai Beldie.

Următoarea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop se va desfășura în perioada 20-21 iulie, la Sinaia.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate