3F_echipa BlajVolei Club Alba-Blaj are parte de cel mai bun campionat de la înființare și speră la unul din locurile care duc în cupele europene, dar, pentru ca visul blăjenilor să devină realitate, echipa pregătită de Branko Gajic mai are de trecut câteva hopuri. Primul va fi miercuri, de la ora 17:00, în sala „Timotei Cipariu”, unde Volei Alba-Blaj va primi vizita echipei de pe locul cinci, CSM Târgoviște. 

Echipa blăjeană vine după victoria 3-0 cu Rapid București, iar în jocul de miercuri voleibalistele de la Volei Alba-Blaj nu concep un alt rezultat decât victoria.

„E un meci important de campionat, o victorie ne poate consolida locul trei în clasament și trebuie să-l tratăm serios și avem cea mai mare șansa de victorie. Dacă vom fi atenți vom câștiga toate punctele. Trebuie să continuăm așa pentru că trebuie să ajungem în cupele europene”, a declarat Sergiu Ștefănescu, președinte Volei Club Alba-Blaj.

Partida de miercuri va avea loc de la ora 17:00 și face parte din etapa a XV-a, din Divizia A1 la volei feminin. În acest sezon Volei Club Alba-Blaj a pierdut în acest sezon două partide, iar conform oficialilor blăjeni echipa își propune clasarea pe locul doi sau trei la finalul sezonului. În acest moment Volei Club Alba-Blaj se află pe locul trei cu 35 de puncte, cu trei mai puține decât Dinamo București.

foto: frvolei.ro

 
 
 

Publicitate

Publicitate