Miercuri, 16 octombrie, este stabilită a doua etapă din cadrul etapei județene a ”Cupei României”, ediția 2014-2015. Toate meciurile se joacă la aceeași oră, 15.30.

Potrivit regulamentului stabilit de Asociația Județeană de Fotbal Alba, jocurile se desfăşoară într-o singură manşă, pe terenul primelor echipe, considerate a fi organizatoare de joc. În situaţia în care, după consumarea celor 90 de minute de joc regulamentare, rezultatul este egal, jocul se va prelungi cu două reprize a 15 minute fiecare, fără pauză între ele, dar cu o pauză de 5 minute între sfârşitul jocului şi prima repriză a prelungirilor. Dacă după reprizele de prelungire egalitatea se menține, echipa învingătoare va fi stabilită prin executarea loviturilor de departajare.

Echipele sunt obligate să folosească patru jucători născuți după 1 ianuarie 1988, pe tot parcursul partidei.

Împerecherea echipelor s-a efectuat ţinându-se cont de criteriul valoric și geografic. Astfel, echipele care se vor întâlni în etapa a II-a sunt următoarele:

Progresul Fărău – Partizanii Sînmiclăuș

AS Pănade – Viitorul Biia

CIL Blaj – Unirea Cergău

Dacia Mihalț – AS Crăciunelul de Jos

Voința Stremț – AFC Micești

Viitorul Tărtăria – CSO Cugir

Limbenii Limba – Del Dodo Alba Iulia

ACS Băgău – Fortuna Lunca Mureșului

Hidromecanica Șugag – Colorado Șpring

Mureșul Gîmbaș – Național Rădești

În urma tragerii la sorți, Independența Cut se califică în etapa următoare.

 
 
 

Publicitate

Publicitate