Meci interesant în runda a XVI-a între Metalul Aiud și FC Cugir.  Fără o miză prea mare pentru cele două echipe, întrucât Metalul Aiud este pe locul 6, cu 24 de puncte, iar cugirenii pe 10, cu 21 de puncte, partida de la Aiud poate fi animată doar de jucătorii celor două formații.

Chiar dacă se află pe un loc relaxant, obiectivul echipei Metalul Aiud a fost schimbat, iar trupa lui Radu Andone are misiunea de a evita retrogradarea.

”Am încredere în jucătorii mei că vom câștiga meciul, e cel mai important meci pentru noi şi sperăm să ne îndeplinim obiectivul: salvarea de la retrogradare. Am pierdut trei sau patru jucători importanți și ne va fi foarte greu”, a declarat Radu Andone, antrenor principal Metalul Aiud.

FC Cugir se află la -3  în ierarhia adevărului, fapt ce-i incomodează pe oficialii Cugirului. ”Alb-roșii” din Cugir vor încerca să revină la 0 la adevăr, în partida de la Aiud.

”Noi am vrea să batem, suntem la minus 3 la adevăr și nu suntem obișnuiți cu acest lucru. La Cugir, meciurile din deplasare depind foarte mult de arbitraj. Depinde cum intră băieții în teren, dar, repet, îmi e teamă de arbitraj”, a declarat Nicolae Muntean, președinte FC Cugir.

Partida de la Aiud va avea loc sâmbătă, de la ora 16.00, pe Stadionul ”Metalul”, iar, dacă acesta nu este corespunzător, partida ar putea fi mutată pe ”Olimpia”.

Foto: Liga2.ro

 
 
 

Publicitate

Publicitate