IMG_1237Antrenorul care a reușit să facă din Metalurgistul Cugir revelația Ligii a III-a, Seria a V-a a părăsit gruparea din Cugir. Motivul? Marius Opric nu vrea să mai antreneze momentan. 

Conducerea celor de la Metalurgistul Cugir a intenționat să îi prelungească contractul lui Opric, însă acesta vrea să renunțe la antrenorat momentan.

„Nu s-a întâmplat nimic, mi s-a încheiat contractul și vreau să fac altceva. Deocamdată nu mai vreau să antrenez. Am și altceva, nu numai fotbal și dacă faci mai multe lucruri trebuie să le faci ca lumea. Nu mai am timpul necesar pentru fotbal. Oamenii vor mai mult de la anu și nu vreau să încurc pe nimeni. A fost un an bun, chiar dacă pe final nu am reușit ce ne-am propus pe parcurs”, a declarat Marius Opric.

Tehnicianul cugirenilor s-a declarat mulțumit de modul în care a preluat echipa și de rezultatele obținute, dar ratarea promovării i-a lăsat un gust amar antrenorului Marius Opric.

„Sunt mulțumit că am reușit să iau o echipă cu două săptămâni înainte de promovare. Sunt supărat că n-am reușit să termin pe primul loc”, a mai declarat Opric.

Acum oficialii cugirenilor sunt în căutări în ceea ce privește un antrenor principal la echipa din Cugir, formație ce dorește să ridice ștafeta din sezonul viitor.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate