Mâine, 13 noiembrie, de la ora 18.00, în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” CSU Alba Iulia debutează în Liga Europei Centrale (CEWL) împotriva formației Piestanske Cajky, echipă aflată pe poziția a 6-a în extraliga feminină slovacă.

Partida se anunță una plină de emoție pentru CSU, fiind o noutate pentru clubul universitar, dar și pentru Alba Iulia. Cu toate acestea, trupa condusă de Miroslav Popov pornește ușor favorită, având în vedere că joacă pe propriul teren, dar și pentru că întâlnește o echipă aflată în acest moment la mijlocul clasamentului în campionatul din Slovacia. Ambele echipei au ajuns în CEWL după ce au terminat în propriile ligi naționale pe pozițiile 4 – gazdele, respectiv 5 – oaspeții.

În acest debut de sezon, CSU Alba Iulia are 6 victorii și o singură înfrângere, venită împotriva campioanei ICIM Arad, una din viitoarele adversare ale universitarelor și în CEWL. Tot o singură înfrângere au și oaspetele din Slovacia, eșec venit împotriva campioanei, Good Angels Kosice. În acest moment, cu 4 victorii și o partidă pierdută, Piestanske Cajky ocupă poziția a șasea în Extraliga feminină slovacă, însă are patru partide mai puțin disputate.

În ceea ce privește loturile de jucătoare, acestea sunt diferite ca și componență, echipa gazdă punând mare amprentă pe jucătoarele straniere, în timp ce slovacele se bazează mai mult pe baschetbalistele autohtone. Astfel, la CSU se regăsesc patru sportive din SUA și două din Serbia, lotul fiind completat cu patru jucătoare românce cu experiență și trei junioare. Pe banca tehnică se află sârbul Miroslav Popov, antrenor principal și George Lăncrănjan, antrenor secund, ajutați de directorul sportiv Nicușor Marcu. De cealaltă parte, Piestanske Cajky are doar două jucătoare în lot sosite din străinătate, chiar din țara vecină Cehia, restul lotului antrenat de Martin Pospisil fiind format din sportive slovace.

Președintele Bogdan Duma este mulțumit pentru obținerea licenței și consideră că echipa este pregătită pentru acest debut:

„Este primul sezon în cupele europene, o premiera atât pentru noi, cât și pentru Alba Iulia. Consider că suntem pregătiți, am îndeplinit cerințele organizatorilor, prin montarea celor 500 de scaune și refacerea marcajelor terenului. Am primit licența pentru a putea să desfășurăm meciurile aici, ceea ce eu consider că este un lucru important. Rămâne ca echipa să facă o figură frumoasă în această competiție și poate vom fi o surpriza pentru multă lume”, a declarat Bogdan Duma, președinte CSU Alba Iulia.

Antrenorul Miroslav Popov crede că acest meci avantajează și orașul din punct de vedere turistic și iși propune obiectivul ca în viitor echipa să joace și în Eurocup sau Euroligă:

„Cred că este un lucru bun pentru club participarea în Cupele Europene, deoarece se promovează Alba Iulia ca un oraș turistic, baschetbalistic, iar dacă sportivele se obișnuiesc rapid cu deplasările și pot folosi tot lotul, îmi propun chiar să avansăm cât mai mult în această competiție. Cred că este mai bine că jucăm pentru început în această competiție, pentru a ne putea obișnui și a vedea ce presupune o astfel de participare europeană, iar în viitor să putem juca chiar în Eurocup sau Euroligă”, a declarat Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia.

 
 
 

Publicitate

Publicitate