Echipa de baschet feminin CSU Alba Iulia va întâlni luni, 21 octombrie, cu începere de la ora 18.00, în Sala de Sport a Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, pe ICIM Arad, într-un meci care contează pentru etapa a III-a a Campionatului Național de Baschet Feminin.

Meciul se anunță unul greu pentru universitare, având în vedere că întâlnesc deținătoarea titlului național și una din principalele contracandidate la titlu. Totuși, gazdele ar putea profita de avantajul propriului teren și de faptul sunt o echipă mai omogenă, reunindu-se cu câteva săptămâni înaintea arădencelor. Mai mult, pleacă și cu un moral ridicat, având în vedere că etapa precedentă au reușit să treacă acasă de titrata CSM Târgoviște.

„Sper să fie un joc din care noi să ieșim câștigători. Respect echipa campioană din Arad, care din ce am văzut are o echipă puternică și joacă foarte bine, însă noi jucăm acasă și sper să profităm de acest lucru. Suntem într-o formă bună și motivați să facem un joc bun împotriva ICIM-ului și, mai mult, nouă ne place să jucăm aceste meciuri grele, pentru că suntem o echipă competitivă. Sper doar ca fetele să se concentreze mai bine pe aruncări, deoarece la meciul precedent am ratat extrem de mult, din poziții favorabile, iar dacă vom face acest lucru și apărarea va merge normal, vom învinge. Este o partidă extrem de importantă și pe care dacă reușim să o câștigăm sunt sigur vom căpăta un moral bun să batem tot în continuare și să terminăm primii în clasament la finalul turului de campionat” a declarat Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia.

 

În ceea ce privește debutul de sezon, ambele formații sunt neînvinse. Astfel, CSU Alba Iulia a trecut optimile de finală ale Cupei de Phoenix Galați după o dublă manșă câștigată categoric cu scorul general de 171-113 și urmează să întâlnească în sferturi chiar pe ICIM Arad, echipă ce a beneficiat de primul tur liber. În primele două etape din campionat ambele echipe au reușit două victorii fără mari probleme.

În întâlnirile directe, avantajul este clar de partea trupei din județul Arad, care conduce cu scorul de 9-1, reușind să câștige ultimele trei partide face to face.

În pauza competițională, ambele formații au suferit importante modificări de efectiv. Astfel, la CSU au sosit nu mai puțin de 9 jucătoare noi în lot, continuitatea rămânând însă pe banca tehnică, formată în continuare din Miroslav Popov, antrenor principal și George Lăncrănjan, antrenor secund, ajutați de directorul sportiv Nicușor Marcu, revenit după două sezoane la echipă. De cealaltă parte, în tabăra ICIM-ului se regăsesc șapte sportive noi, dintre care cinci din Statele Unite ale Americii și două românce. Arădencele au reușit însă să le mențină pe experimentata Monika Brosovszky și sârboaica Suzana Milovanovic, titulare sezonul precedent. Noutate în tabăra arădencelor a apărut și pe postul de antrenor, ca principal fiind instalat portughezul Jose Araujo, cel care îl înlocuiește pe Dan Moraru, trecut pe funcția de consilier tehnic.

Meciul de luni seară este unul special pentru cinci dintre jucătoarele de la CSU, care au trecut la un moment dat în carieră pe la adversarele din Arad. Astfel, Annemarie Părău, Alexandra Uiuiu, Ildiko Nagy, Larisa Toma și Tiffany Brown au evoluat pentru cel puțin un sezon la ICIM.

 
 
 

Publicitate

Publicitate